Povestea despre despartirea in stil englez de meseria brodatului … si ceea, ce a urmat dupa asta!

Ca si multi alti cititori de ai nostri si iubitori de cusut, cat si cei pasionati de artizanat am inceput aceasta activitate odata cu aparitia copilului. Am vrut ca viata in timpul concediului de maternitate sa fie una activa si plina de ocupatii! Cu atat mai mult, in special  mutatul dintr-un oras mare, intr-un sat nu este activitatea cea mai distractiva.

Si am tot lucrat – am facut un blog, apoi magazin on-line, comenzi! Prieteni, cunoscuti, comunicare cu lumea intreaga! Si cel mai important – mama acasa, copilul fericit, sotul fericit, munca manuala pe timp de noapte nu supara pe nimeni.

Sfarsiitul idilei mele a inceput, cat de ciudat nu ar parea, cu plecarea la gradininita a copilului. La doi ani copilul a fost dat la gradinita si eu m-am pomenit cu o multime de timp liber! M-am bucurat – libertate, regim normal, hands-free pe tot parcursul zilei – toata seara si weekend-ul numai pentru familie.

La inceput, totul a fost perfect, din august pana in octombrie, am lucrat dupa un regim placut –  de  dimineata copilul dus la gradinita, apoi fac menajul, pregatesc mancarea, restul timpului il am pentru a coase, apoi sotul vine acasa si mergem sa luam copilul de la gradinita, petrecem o seara impreuna si ne distram!  In weekend-uri nu lucram.

In octombrie, ceva s-a intamplat. Magazinul meu si blogul brusc, fara nici un motiv aparent, practic au incetat a fi vizualizate, am pierdut comenzi, iar la usa este Anul Nou. Am intrat in panica, dar inca mai asteptam Anul Nou, am postat jucariile sale cele mai frumoase, am facut si anunturi pe alte site-uri.

A trecut octombrie, si tot mai des imi venea in cap ideea, ca ar fi timpul pentru un loc de munca – nu de alta, dar de mancat vrei in toata ziua … Si apoi sotul a acceptat cu entuziasm ideea – da, draga, du-te  la un loc de munca normal! Vei aduna banuti pentru materiale noi, ne va fi mai usor financiar! (Da, viata este grea, costisitoare si prost platita).

Prima data cand m-am confruntat cu realitatile dure ale vietii – toate locurile de munca vacante le poti numara pe degete, tinerele mame cu studii incomplete nu sunt favorizate. Un serviciu, la altul nu te iau, la altul te-au inselat, ai lucrat de proba si nu te-au platit …

Am lasat mainile in jos, coplesita, de Anul nou magazinul plin de lucrari frumoase, dar fara o vanzare, eu trista-trista, am luat decizia de a inchide magazinul! A inchide magazinul, a vinde ieftin resturile jalnice de materiale si a pleca din meserie trist si tacut in stil englez, a nu deschide mai mult niciodata paginile familiare si preferate. Dar ce trist si amar mi-era! Dupa atat de mult efort si timp petrecut! Atat de multa emotie investita in fiecare lucrare …

La inceputul lunii februarie, am inceput sa fac ordine in materiale – ceva pentru a darui, ceva de a vinde, ceva pentru o paturica fiului … plangand. Jale mare, amar pe suflet, ca o bucata rupta din inima.

A doua zi m-am imbolnavit de o gripa teribila, temperatura era de aproape 40, nu puteam vorbi, nu puteam merge, doar stateam si plangeam – Vreau sa cos! Am realizat cat de mult vreau sa cos! Tricotez! Brodez! Si nu puteam, ma sufoca boala … dar pentru visat la cusut forte aveam!

Dupa aproape o saptamana cand m-am pus pe picioare, inca un pic bolnava, m-am asezat la cusut! Ce fericire este – de a face o lucrare, care iti incalzeste inima!

Candva eu scriam povestiri scurte si poezii, dar, se pare, in agitatia si miscarea constanta am pierdut ceva si nu am mai scris nici un rand. Nu m-a ajutat nici experienta, nici emotiile, nici educatia. Cand am recitit dosarul vechi, am ramas entuziasmata la limita! 7 ani mi-a luat pentru a ma descoperi in poeziile mele, pentru a le intelege, sa ma mir ca eu le-am scris? Si asa de simplu am renuntat, ca nu am timp pentru a scrie.

Acum tot ce vreau sa va spun – aveti grija de creativitatea voastra, pretuiti fiecare moment al sau! Aceasta este libertatea si sentimentul de zbor! Este un univers, pa care nu poti sa-l uiti si sa-l parasesti.

Odata aruncata cheia, este posibil sa nu o mai poti gasi …

(poveste de viata reala)

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});